Curtea Constituţională a României (CCR) a admis marţi excepţia de neconstituţionalitate înaintată de Avocatul Poporului privind formularea recursului în casaţie.

„S-a admis (excepţia – n.r.), textul este neconstituţional, pentru că încalcă accesul la justiţie, condiţionându-te de avocat pentru formulare, susţinere”, a declarat judecătorul CCR Tudorel Toader, după şedinţa Curţii.

Pe 11 noiembrie 2015, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 436 alin. (2), art. 439 alin. (4) indice 1 teza întâi şi art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.

În opinia Avocatului Poporului, formularea recursului în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa instanţei supreme, sub sancţiunea restituirii sau respingerii cererii, este neconstituţională.

Avocatul Poporului susţinea că aceste prevederi contravin unor dispoziţii din Legea fundamentală, unor prevederi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.