Rezulta asadar ca impreviziunea nu este posibil a interveni in toate categoriile de contracte ci aceasta intervine numai in sfera obligatiilor izvorate din contracte cu titlu oneros, fiind asadar o problema de ordin economic si financiar, problema aparuta din cauza unor imprejurari care fac excesiv de oneroasa executarea contractului de catre una dintre parti cauzand astfel o paguba prezenta sau o paguba pe cale de a se produce fata de una din partile contractante, rezultata din dezechilibrul prestatiilor, astfel ca impreviziunea este o leziune aposterioara incheierii contractului, in cauza de fata contractele  de credit sunt contracte cu titlu oneros si cu executare succesiva iar dezechilibrul contractual a intervenit pe parcursul executarii.

        Atat doctrina de specialitate de la noi cat si Curtea Constitutionala au constatat ca impreviziunea constituie o exceptie de la pacta sunt servanda, regula care nu este una absoluta si nici intangibila  ci in anumite situatii exceptionale si concrete poate si uneori chiar trebuie sa sufere anumite atenuari. Aceste atenuari sunt acele situatii care intervin pe parcursul executarii contractului si care nu au putut fi avute in vedere la momentul la care in  care contractul a fost incheiat si care fac ca efectele contractului sa fie ameliorate. Din cele enumerate anterior rezulta ca impreviziunea e aceea situatie ce constituie o exceptie de la pacta sunt servanda,  aplicarea ei fiind obligatorie atunci cand intr-o situatie concreta sunt indeplinite toate conditiile prevazute de lege.

           Dupa adoptarea Noului Cod Civil, impreviziunea devine legala sub aspectul precizarii sediului materiei, ramane contractuala sub domeniul ei de aplicare si isi pastreaza caracterul pretorian prin referire la unele aspecte nereglamentate (criteriul de determinare a onerozitatii excesive si a imprevizibilitatii ), instanta de judecata dobandind asadar in concreto  un rol esential pentru aplicarea indeplinirii cerintelor mecanismului impreviziunii, pentru fiecare caz in parte.

    In Noul Cod Civil este reglementata expres impreviziunea cu caracter general in cadrul art.1271. Astfel ca  după ce in  primul alineat al aceluiasi act normativ este reafirmat principiul forţei obligatorii a contractului, dispunând că: „Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contra-prestaţiei”, iar in cadrul alineatului  2 este prevazut că: „Dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună fie adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, fie încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte” iar in alineatul 3  ,fiind astfel prevazute expres care sunt condiţiile de fond ce trebuie a fi îndeplinite pentru a se putea dispune revizuirea efectelor contractului.

       Conditiile ce trebuie a fi indeplinite in mod cumulativ pentru impreviziune sunt: schimbarea împrejurărilor sa fi intervenit după încheierea contractului, schimbarea împrejurărilor precum şi întinderea acestora  nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor  în mod rezonabil la momentul  încheierii contractului si  debitorul sa nu isi fi asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu se  poate  considera  în mod rezonabil că şi-ar fi asumat acest risc.

    Raportat la prima conditie si anume ca schimbarea împrejurărilor sa fi intervenit după încheierea contractului, este necesar asadar, ca evenimentul care genereaza dezechilibrul prestatiilor  sa fi intervenit in mod obligatoriu numai dupa incheierea contractului, astfel ca daca el se produsese deja la data incheierii contractului, nu mai avem de a face cu impreviziunea ci cu imposibilitatea initiala de executare contractuala.