Recuperare cote de intretinere

Recuperare cote de intretinere

Pentru de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociatiei de proprietari:

Art. 50. – (1) Asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

(2) Acţiunea asociatiei de proprietari este scutită de taxă de timbru.

(3) Sentinţa dată în favoarea asociaţiei de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar, poate fi pusă în aplicare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă de Codul de procedură civilă.

Pentru penalizari:

Art. 49. – (1) Asociatia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă, afişată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-a aplicat.

(2) Termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociatiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Pentru privilegiu imobiliar cu rang prioritar

Art. 51. – (1) Asociatia de proprietari are un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor şi altor spaţii proprietăţi individuale ale proprietarilor din condominiu, precum şi un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuţie la cheltuielile asociatiei de proprietari, după cheltuielile de judecată datorate tuturor creditorilor în interesul cărora au fost făcute.

(2) Privilegiul se înscrie în registrul de publicitate imobiliară al judecătoriei, la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată cu titlu de restanţă.

Privilegiul se radiază la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanţei sau a altui înscris prin care asociaţia confirmă plata sumei datorate.

(3) Operaţiunile de publicitate imobiliară privitoare la privilegiul prevăzut la alin.(1) şi (2) sunt scutite de taxă de timbru.

Notăa: Înaintea acţiunii în justiţie se recomandă conducerii asociatiei de proprietari să transmită

restanţierului, prin poştă cu confirmare de primire, o NOTIFICARE-SOMAŢIE şi să exercite dreptul de privilegiu imobiliar pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari

Acţiunea propriu-zisă

Conform prevederilor legale în materie, asociatia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar (privat sau de stat, persoană fizică sau juridică, român sau străin) pentru sumele datorate cu titlu de contribuţie la cheltuielile comune ale clădirii dacă suma reprezintă o restanţă de minim 3 luni.

Cererea de chemare în judecată, va fi formulată către judecătoria competentă teritorial (în raza căreia îşi are domiciliul pârâtul-restanţierul) de către asociatia de proprietari reprezentată de către preşedinte sau de către o altă persoană împuternicită în mod expres de către acesta.

La cerere se ataşează următoarele acte în copie, în 2 (două) exemplare:

–  Încheierea judecătorească şi codul fiscal al asociatiei de proprietari;

–  Listele de plată din care sa reiasă suma datorată;

–  Centralizator pe apartamentul respective, semnat de preşedinte şi administrator care să cuprindă cotele restante aferente fiecărei luni în parte, cu calcularea separată a penalităţilor aplicate fiecărei cote şi numărul de zile pentru care au fost percepute;

–  Procesul-verbal al adunării generale prin care s-a hotărât sistemul de penalizări şi procentul de penalizare aplicat pentru fiecare zi de întârziere.

Alte proiecte