De ce este mai bine sa apelăm la serviciile specialiștilor?

Deseori se întâmplă ca persoanele care întâmpină probleme de natură juridică să acționeze pe cont propriu, întemeindu-și demersurile pe cunoștințele proprii, fără a apela lîserviciile unor persoane calificate. Această situație se întâlnește mai ales în cazul asociațiilor de proprietari, unde persoanele responsabile de buna funcționare a asociației optează pentru rezolvarea pe cale convențională a problemelor cu restanțierii, prin notificări și înscrisuri transmise către aceștia și care, în majoritatea cazurilor, nu aduc niciun rezultat.

Situația este cu totul diferită atunci când demersurile sunt efectuate de specialiști în domeniu, practica judiciară confirmând acest lucru. Astfel, rata de succes este mai mare atunci când demersurile efectuate în vederea recuperării cotelor de întreținere sunt realizate de avocați întrucât aceștia dispun de mijloace adecvate și soluții potrivite pentru fiecare caz în parte. Mai mult decât atât, problemele întâmpinate de asociațiile de proprietari pot fi rezolvate de către avocați și pe cale amiabilă, fără a mai fi necesar concursul instanței de judecată, având în vedere că notificările de plată transmise de către aceștia prezintă un interes mai mare pentru persoanele care nu-și îndeplinesc obligațiile față de asociație.

Astfel, într-o cauză recentă, Judecătoria Cornetu a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de o Asociaţie de proprietari din Sectorul 4, Municipiul București, împotriva unui restanțier ca rămasă fără obiect, deoarece acesta și-a achitat datoria pe care o avea față de asociație la scurt timp după declanșarea procesului.

Mai multe informații pot fi obținute prin accesarea următorului link: http://portal.just.ro/1748/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=174800000000123328&id_inst=1748