Notiunea de “autoritatea părintească” este definita in art. 483 alin. (1) drept “ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.”

Potrivit regulii generale, dupa divort,autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti,cu exceptia situatiilor in care instanta decide altfel.Astfel, spre deosebire de Codul familiei care reglementa ca masura obligatorie incredintarea copiilor unuia dintre soti, actualul Cod civil a schimbat fundamental conceptia cu privire la exercitarea autoritatii parintesti.In acest sens,in prezent, autoritatea parinteasca se scindeaza doar cu titlu exceptional.Legiuitorul a urmarit astfel diminuarea efectelor negative pe care divortul parintilor le-ar putea avea asupra copiilor.

In situatia in care apar neintelegeri intre parintii divortati cu privire la modul de exercitare a autoritatii parintesti, acestia se pot adresa instantei de tutela, care va decide in functie de interesul superior al copilului.Pentru a aprecia asupra hotararii ce se impune, instanta ii va asculta pe parinti, pe copil, luand totodata in considerare si concluziile raportului referitor la ancheta psihosociala. In ceea ce priveste ascultarea copilului minor, aceasta este obligatorie atunci cand copilul a implinit varsta de 10 ani.Poate fi ascultat si copilul care nu a implinit 10 ani, daca instanta apreciaza ca fiind necesar.

Este important de subliniat faptul ca, in cadrul divortului, instanta se va pronunta din oficiu asupra exercitarii autoritatii parintesti, precum si asupra contributiei parintilor la cheltuielile de crestere  si educare a copiilor, chiar daca acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divort.

De la regula exercitarii in comun a autoritatii parintesti exista doua exceptii: exercitarea autoritatii parintesti de catre un  singur parinte, respectiv de catre alte persoane.

In primul caz, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului enumera o serie de situații care sunt de natura sa determine instanța să decidă ca autoritatea parintească se se exercite de către un singur părinte, respectiv: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar derivă din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.Enumerarea nu este insa una exhaustiva, astfel incat instanta de tutela va aprecia, de la caz la caz, in functie de imprejurarile concrete ale cauzei.

In cel de-al doilea caz, in mod excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului.In acest caz, instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.

Subliniem faptul ca parintii care doresc sa divorteze nu pot hotari ca exercitarea autoritatii parintesti sa se faca exclusiv de catre unul dintre ei, in lipsa incuviintarii instantei.