În societatea contemporană se observă înregistrarea unui numar tot mai mare al cazurilor de divorț, iar gradul de încărcare emoțională ce apasă pe aceste evenimente din viața noastră este sporit atunci când soții au copii minori.

Trebuie să știm că legislația civilă a urmărit dintotdeauna protejarea copiilor minori care trec prin procesul unui divorț.
Astfel, atunci când părinții divorțează, instanța de tutelă hotărăște și cu privire la încredințarea copiilor minori (sau custodia copiilor) chiar în lipsa unei cereri explicite a părinților.

Destul de frecvent, oamenii se întreabă cu privire la drepturile pe care le mai are părintele care pierde custodia copilului. Este important de precizat că, deși copilul este încredințat unui părinte, ca regulă, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, astfel că celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul (adică dreptul la vizite, dreptul de a avea vacanțe împreună), dreptul, dar și îndatorirea de a se preocupa de creșterea, educarea și dezvoltarea sa.

Dacă părinții se înțeleg cu privire la aceste aspecte, acest lucru fiind chiar recomandat, instanța ține cont de învoiala lor.

Atunci cănd instanța hotărăște cu privire la încredințarea copiilor minori urmărește să facă alegerea care se potrivește cel mai bine nevoilor copiilor. În acest sens, instanța are în vedere exclusiv interesul superior al copilului.

Astfel, factorii obiectivi și subiectivi de care se ține cont la aprecierea interesului superior al copilului sunt:
• condițiile, în special materiale, pe care fiecare dintre părinți le dețin și care sunt necesare pentru creșterea și educarea minorilor;
• gradul de atașament și afecțiune dintre copil si fiecare dintre părinți;
• priceperea, experiența de viață și disponibilitatea părinților cu privire la implicarea în creșterea și educarea copilului;
• mediul în care copilul urmează să își continue dezvoltarea;
• dorinta copilului de a locui cu unul dintre părinți (copilul este ascultat și, dacă are 10 ani împliniți, se tine cont de opțiunea lui).

Dacă vă întrebați cum va suporta părintele custodian toate cheltuielile generate de creșterea și educarea copilului, ei bine, trebuie să reținem că părintele care nu a obținut custodia nu este lispit de obligații, ci, instanța va stabili o sumă de bani pe care acesta o datorează pentru creșterea și educarea copilului în condiții cât mai bune.

Deși, în principiu, copii sunt încredințați unuia dintre părinți sunt și situații absolut excepţionale când instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie sau, în cel mai rău caz, la o persoană sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului, iar drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei, dacă instanța decide astfel.