Malpraxisul este de fapt sinonim cu eroarea medicală, cu culpa medicală.
Pentru a se putea stabili dacă într-o anumită situație este vorba de malpraxis trebuie făcută distincția între eroare și greșeala. Astfel, greşeala constă în nerespectarea regulilor privind comportarea profesională a unui medic, în situaţia în care un alt medic cu aceeaşi pregătire profesională le respectă, în timp ce eroarea intervine atunci când evoluţia complicată a bolii sau simptomele atipice îl fac pe medic să reacţioneze în acelaşi mod indiferent de situaţia în care se află.

Acordarea unei asistențe medicale corespunzatoare se poate realiza numai după diagnosticarea corectă a pacientului. O eroare în această etapă poate conduce la agravarea stării acestuia sau la ineficiența tratamentului. Pacienții pot fi victimele mai multor tipuri de erori medicale, cum ar fi: un tratament stabilit gresit, erori în timpul operațiilor chirurgicale, boli contactate în spital, operații desfășurate asupra unui alt pacient decât cel ce trebuia operat, transfuzii gresite de sânge, obiecte uitate în trupul pacientului etc.
O persoană are dreptul de a reclama un cadru medical atunci când drepturile sale ca pacient au fost încălcate. Legea 46/2003 reglementează următoarele drepturi ale pacienților:
– dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate;
– dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare;
– dreptul de a primi informații medicale;
-dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacientului,
-dreptul la tratament și îngrijiri medicale;
-pacientul trebuie să-și dea consimțământul cu privire la intervenția medicală.
Pentru angajarea răspunderii juridice a unui medic trebuie să existe cumulativ o conduită ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între conduita culpabilă și rezultatul vătămător, vinovăție din partea personalului medical și să nu existe împrejurări sau cauze care înlatură răspunderea juridică.