În soluţionarea cauzelor având ca obiect plângere contravenţională, instanţa nu poate face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, „procesul verbal de contravenţie se bucură de prezumţia de legalitate însă atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului verbal.

Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art.47 din OG nr.2/2001 face referire la dispoziţiile codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art.6 din CEDO.