In ceea ce priveste activitatea medicala, o situatie foarte grava cu care se confrunta unii dintre clientii care ne solicita consultanta juridica o reprezinta aceea in care medicul, uita, in timpul interventiilor chirugicale sau al altor proceduri medicale diverse obiecte, instrumente, dispozitive in corpul pacientului supus unor astfel de interventii, situatie care are numeroase consecinte negative asupra sanatatii pacientului si in general asupra vietii acestuia. Aceste situatii reprezinta cazuri de malpraxis medical, iar optiunile pe care persoanele astfel prejudiciate le au la dispozitie vor fi prezentate in cele ce urmeaza.

Pentru inceput, malpraxisul medical, astfel cum este definit in Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, reprezinta “un comportament profesional neglijent, inadecvat sau incompetent în exercitarea actului medical, inferior unor standarde profesionale de pregatire și pricepere acceptate de comunitatea medicală naţională şi/sau internaţională, ce cauzează prejudicii pentru pacient, ce se materializează prin suferința ce putea fi evitata, vătămare a sănătăţii ori a integrităţii corporale sau deces, implicând răspunderea civilă a personalului medical”.

Coroborand aceasta definitie oferita de legea speciala cu dispozitiile generale prevazute de Codul civil in materia raspunderii civile delictuale, rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile a medicului pentru o fapta savarsita in exercitarea atributiilor ce ii revin, este necesara indeplinirea cumulativa a patru conditii, respectiv savarsirea unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, existenta vinovatiei, precum si a legaturii de cauzalitate.

Analizand aceste conditii in contextul domeniului specific avut in vedere, se pot observa anumite particularitati.
Astfel, in ceea ce priveste conditia savarsirii unei fapte ilicite, dat fiind domeniul specific la care ne referim, acesta poate consta, in concreto, in administrarea unui tratament gresit, in savarsirea unor erori în timpul interventiilor chirurgicale, in contactarea unor boli pe parcursul spitalizarii, in efectuarea unor interventii chirurgicale asupra unui alt pacient decât cel in cauza, in realizarea unor transfuzii de sange in mod defectuos, in uitarea unor obiecte sau instrumente chirurgicale în corpul pacientului etc.

Daca avem in vedere prejudiciul suferit, acesta poate fi atat unul material, cat si unul moral, concretizandu-se, in principal, in vatamarea sanatatii sau a integritatii corporale a pacientului, in suferintele ce i-au fost provocate, in cheltuielile privind medicamentele sau procedurile medicale necesare in vederea ameliorarii ulterioare a starii de sanatate, in restrangerea capacitatii de munca, a posibilitatilor de viata familiala si sociala, mergand chiar pana la decesul pacientului.

Analizand conditia privind existenta vinovatiei, pentru aprecierea acesteia vor fi avute in vedere toate imprejurarile in care medicul a savarsit fapta ilicita, tinand cont mai ales de faptul ca vorbim despre un profesionist, aflat in exercitarea unei profesii strict reglementate din punct de vedere legal si deontologic, care presupune un anumit standard in desfasurarea activitatii. Trebuie, de asemenea, avut in vedere faptul ca, potrivit Legii 95/2006, medicul raspunde inclusiv pentru simpla neglijenta.

Legatura de cauzalitate intre comportamentul culpabil al medicului si prejudiciul suferit de pacient trebuie atent stabilita, insa, de cele mai multe ori, acesta reiese cu usurinta din imprejurarile cauzei, putand fi evidentiata indeosebi prin intermediul unei expertize de specialitate.
Repararea prejudiciului in caz de malpraxis se face potrivit dreptului comun in materie delictuala, urmand astfel ca acesta sa fie acoperit integral, despagubirile cuprinzand atat pierderea efectiv suferita, cat si castigul de care cel prejudiciat a fost lipsit, precum si o reparatie proportionala in cazul pierderii sansei de a obtine un avantaj sau de a evita o paguba.

In ceea ce priveste procedura ce trebuie urmata intr-un caz de malpraxis, acesta este una alternativa, respectiv procedura speciala, prevazuta de Legea 95/2006, precum si procedura de drept comun.
Procedura de drept comun consta in introducerea unei actiuni in raspundere civila delictuala, la instanta competenta, respectiv la judecătoria in a cărei circumscriptie teritoriala a avut loc actul de malpraxis reclamat, indiferent de cuantumul sumei solicitate cu titlul de despagubiri. Actiunea poate fi introdusa fie numai impotriva medicului,pe temeiul raspunderii pentru fapta proprie, fie impotriva institutiei medicale in care acesta isi desfasoara activitatea, pe temeiul raspunderii comitentului pentru fapta prepusilor.Daca fapta prejudiciabila este consecinta actiunilor mai multor persoane, raspunderea civila a acestora va fi una solidara.

In ceea ce priveste procedura speciala, pacientul care considera ca a suferit un prejudiciu ca urmare a unui act medical culpabil se poate adresa Comisiilor de monitorizare și competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis, organizate la nivelul directiilor de sanatate publica din fiecare judet si din Municipiul Bucuresti. Aceasta Comisie poate fi sesizata fie de catre persoana care se consideră victima unui act de malpraxis, fie de catre succesorii persoanei decedate ca urmare a unui astfel de act.
Insa aceasta procedura instituita prin legea speciala prezinta o serie de dezavantaje pentru pacient. In primul rand, organul competent să decida asupra existentei sau inexistentei unui act de malpraxis este Comisia de malpraxis, alcatuita exclusiv din reprezentanti ai sistemului medical, respectiv reprezentanti ai Colegiului Medicilor, ai Casei de Asigurări de Sanatate si ai Autoritatii de sanatate publica judeteana. Astfel, avand in vedere faptul ca printre membri Comisiei nu se afla nicio o persoana care ar putea sa reprezinte efectiv interesele pacientilor, decizia comisiei poate fi pusa sub semnul intrebarii in ceea ce priveste impartialitatea acesteia.In al doilea rand, in ceea ce priveste finalitatea acestei proceduri, Comisia nu are competenta de a solutiona sesizarea sub aspectul repararii prejudiciului, ci doar de a constata existenta sau inexistenta cazului de malpraxis, astfel incat nu poate fi atins insusi scopul raspunderii civile.

Mai este de mentionat faptul ca tragerea la raspundere civila in cazurile de malpraxis poate fi dublata de tragerea la raspundere penala a medicului, atunci cand fapta acestuia constituie infractiune si sunt indeplinite conditiile prevazute de lege.

Un alt aspect relevant vizeaza problema prescriptiei. In acest sens, răspunderea civilă pentru actele de malpraxis în cadrul activității medicale de prevenție, diagnostic și tratament se prescrie în termen de 3 ani de la constatarea producerii prejudiciului.

Este foarte important ca pacientul, victima a unui act de malpraxis, sa se adreseze unui specialist al dreptului, respectiv unui avocat, care este in masura sa ii prezinte toate mijloacele pe care acesta le are la indemana in vedere solutionarii problemei sale. Avocatul ii va sugera clientului sau procedura legala ce trebuie urmata pentru a maximiza sansele sale de reusita. In sprijinul acestei afirmatii avem in vedere faptul ca vorbim despre un neprofesionist-pacientul vatamat, aflat in conflict cu un profesionist- medicul aflat in culpa, fapt care, in mod clar conduce la o inegalitate a acestora in privinta cunostintelor de specialitate detinute, care au un anumit efect asupra mijloacelor de aparare. Un exemplu in acest sens ar putea fi invocarea de catre medic a unei culpe comune a pacientului, care ar fi contribuit la cauzarea sau la majorarea prejudiciului sau care nu l-ar fi evitat, desi putea sa o faca, prin nerespectarea prescriptiilor sale.

De asemenea, medicul ar putea invoca faptul ca in activitatea desfasurata este tinut, in mare parte de obligatii de mijloace. Avocatul are, asadar, rolul de a restabili, din acest punct de vedere, echilibrul dintre partile aflate in conflict, punand la dispozitia clientului sau cele mai bune aparari.Tot avocatul este cel mai in masura sa isi ajute clientul sa evalueze in mod corect, din punct de vedere patrimonial, prejudiciul suferit, astfel incat cuantumul despagubirilor solicitate sa nu fie unul disproportionat.