În ultima vreme am primit o mulțime de mesaje din partea unor persoane, victime ale abuzurilor săvârșite de agenții de poliție în legătură cu aplicarea sancțiunilor contravenționale în temeiul Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020.
Majoritatea persoanelor au reclamat faptul că au fost sancționate cu amendă în cuantumul maxim prevăzut de lege deși aveau motive întemeiate pentru a părăsi locuința ori au fost sancționate întrucât motivele invocate în declarația pe propria răspundere au fost considerate neîntemeiate de către agenții de poliție.
Situațiile sunt diferite de la caz la caz, însă toate au un numitor comun: agentul constatator omite să realizeze o individualizare corectă a sancțiunii și de cele mai multe ori aplică amenda în cuantum maxim, doar pentru că legea îi permite acest lucru.
De exemplu, o persoană ne-a solicitat ajutorul în contestarea unui proces verbal de contravenție prin care fusesese amendată cu suma de 20.000 de lei pe motiv că data declarației era modificată, iar o altă persoană a fost amendată cu aceeași sumă din cauza faptului că motivul bifat pe declarația pe propria răspundere nu justifica prezența sa la o distanța de 100 metri de locuință. O alta persoană ne-a contactat după ce a fost amendată cu suma de 2.000 lei pe motiv că s-a deplasat la magazinul aflat la câțiva metri de locuință pentru a cumpăra alimente copiilor săi, fără a avea declarație asupra ei.
La prima vedere tindem să credem că aceste persoane au încălcat legea și că meritau sa fie sancționate, însă, după o discuție mai amănunțită, ajungi sa afli circumstantele în care au fost săvârșite faptele și să constați de fapt că acele persoane nu au intenționat să încalce restricțiile de deplasare, ci pur și simplu din necunoaștere, din greșeală sau din grabă au ajuns în situația de a fi amendate.
Cât de echitabil este să aplici o amendă de 20.000 lei unei persoane care își câștigă existența din activități agricole pe motiv că declarația nu era completată în mod corespunzător după aprecierea agentului constatator? Se justifică aplicarea unei amenzi în cuantum de 20.000 lei unei persoane care s-a deplasat câțiva metri de locuință, chemată fiind de urgență de bunica sa aflată în nevoie? Dar aplicarea unei amenzi în cuantum de 2.000 de lei unei mame singure, care a mers la magazinul de lângă locuința sa pentru a cumpăra o cutie de lapte pentru copilul său în vârstă de 1 an?
Răspunsul la aceaste întrebări nu poate fi decât unul negativ. Legea este destul de clară în acest sens și prevede că sancțiunile aplicate de agenții constatatori trebuie să fie proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de:
- împrejurările în care a fost săvârșită fapta;
- modul și mijloacele de săvârșire a acesteia;
- scopul urmărit;
- urmarea produsă;
- circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal;
Astfel, deși agenții constatatori sunt obligați să aibă în vedere criteriile prevăzute anterior la procesul de individualizare și aplicare a sancțiunilor contravenționale, majoritatea lor nu țin cont de acestea, ci aplică sancțiuni pe criterii subiective, în funcție de prima impresie.
În atare condiții, îi va reveni instanței de judecată prerogativa de a aprecia în ce măsură agenții constatatori au făcut o individualizare corectă a sancțiunilor aplicate în temeiul Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020, urmând ca pe baza declarațiilor persoanelor sancționate și a probelor de la dosar să pronunțe o soluție echitabilă, care poate fi de schimbare a sancțiunii aplicate sau de reducere a cuantumului amenzii aplicate.
Important de reținut este faptul că agenții de poliție pot aplica avertismente verbale sau scrise contravenientului în cazul în care fapta este de o gravitate redusă.
Mai multe detalii în legătură cu procedura de contestare a sancțiunilor aplicate în temeiul Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020 se regăsesc în acest articol.