CE REPREZINTA CONTESTATIA LA EXECUTARE?
Contestaţia la executare reprezintă cel mai frecvent mijloc procedural întâlnit în practică prin care se poate contesta chiar executarea însăşi sau numai un act de executare săvârşit cu prilejul urmăririi silite, şi prin care se poate solicita instanţei de judecată anularea întregii executării sau doar a actului respectiv nelegal.
ÎN CE SITUAŢII SE POATE FORMULA CONTESTAŢIE LA EXECUTARE?
Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
Se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.
Legiuitorul prevede şi că, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443 din Codul de procedura civila1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
De asemenea, după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, precum şi a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă au fost date fără îndeplinirea condiţiilor legale.
CE CONDIŢII IMPUNE LEGIUITORUL PENTRU ADMISIBILITATEA CONTESTAŢIEI LA EXECUTARE?
Legiuitorul arată că, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
In cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.
UNDE SE INTRODUCE ŞI SE JUDECĂ CONTESTAŢIA LA EXECUTARE ?
Potrivit art. 713 alin. 1 din Codul de procedura civila, contestaţia se introduce la instanţa de executare.
Legiuitorul arată că, în cazul urmăririi silite a imobilelor, a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului.
În ceea ce priveşte contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu aceasta se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În schimb, dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.
ÎN CE TERMEN SE POATE FORMULA CONTESTAŢIA LA EXECUTARE ?
Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
- contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă;
- cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi2;
- debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia .
Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.
Potrivit art. 714 alin. 4 din Codul de procedura civilă, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la art. 714 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii, sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de către terţii adjudecatari în cadrul vânzării silite a bunurilor urmărite.
LIPSA NOTIFICĂRII CESIUNII DE CREANȚĂ CĂTRE DEBITOR, CE EFECTE ARE?
Cu toate că cesiunea de creanță își produce efectele între cedent și cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune de creanță, pentru opozabilitatea față de terți trebuie îndeplinite anumite formalități de publicitate. Publicitatea cesiunii poate fi făcută prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor. Prin notificarea către debitor a cesiunii se aduce la cunoștința debitorului persoana noului creditor și clauzele esențiale ale contractului de cesiune.
Notificarea debitorului a fost impusă de legiuitor în scopul de a-l înștiința pe acesta despre creditor și de faptul că cedentul nu mai este proprietarul creanței și deci plata datoriei urmează să o facă catre noul creditor.
SE PUN IN EXECUTARE CREDITE PRESCRISE?
Recuperatorii de creanțe perseverează și pornesc executări silite împotriva datornicilor la bănci, în baza unor contracte de cesiune care nu constituie titluri executorii și pentru creanțe demult prescrise.
Articolul 705 din Codul de Procedura Civilă spune, termenul de prescripţie este
(1) Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la dată când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la dată rămânerii lor definitive
De fapt prescripţia operează că o armă folosită de către împrumutat împotriva creditorului bancar şi sancţionează pasivitatea acestuia prin lipsirea de putere executorie a unui contract de credit.
Creditorul poate să înceapă o executare silită, însă ea poate fi uşor paralizată prin invocarea în cadrul executării silite a excepţiei prescripţiei.
cum se face calculul acestui termen?
Trebuie să avem în vedere că termenul general este de 3 ani de zile, mai exact, dacă banca nu începe procedura de recuperare a sumelor de bani în termen de 3 ani de zile de la ultima plata efectuată, atunci creditul, cel cu executare succesivă, este prescris.
Totuşi, să ţinem seama că în raport de legislaţia bancară, dacă în contractul de credit nu este stipulat termenul la care banca poate declara scadenţă anticipată, atunci el este de 60 de zile de la ultima plata, însemnând că dreptul băncii de a cere executarea silită se naşte fie conform contractului, fie la 60 de zile de la plata ultimei rate lunare, iar în acest caz termenul de prescripţie se va calcula cu adăugarea celor 60 de zile la termenul de 3 ani.
termenele pe zile se calculează pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început să curgă, nici ziua când s-a sfârşit termenul;
In acţiunile deschise în instanţa de judecată, banca a folosit metode absolut viclene, de prezentare în faţă instanţei a unor extrase de cont prin care s-a încercat inducerea în eroare cu prezentarea unor documente prin care se arată că în activitatea contului curent a existat o tranzacţie de 2, 5, 10 lei comision de administrare,spre exemplu, însă în realitate sumele respective nu erau altceva decât bani extraşi forţat de către Banca din contul debitorului pentru a acoperi un termen de prescripţie şi nu erau plăti voluntare, aşa cum le defineşte Codul Civil pentru a putea întrerupe termenul de prescripţie.
Evident că o asemenea modalitate de “fentare” a prescripţiei nu este decât un tertip, însă dacă Banca îl foloseşte, debitorul nu se apară, iar instanţa nu îl observă, acţiunea pe prescripţie este destinată eşecului.
CAND SE INVOCA PRESCRIPTIA ?
În dreptul procesual civil prescripţia se poate invoca în două situaţii:
fie pe calea contestaţiei la executare, solicitându-se constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită,
fie pe calea dreptului comun, invocându-se prescripţia dreptului material la acţiune.
Faptul că în sistemul nostru de drept prescripţia nu poate opera din oficiu, ci doar la cerere înseamnă că orice creditor poate începe o executare silită, iar dacă debitorul nu este “vigilent” poate plăti sume de bani prescrise, dacă nu formulează o acţiune de contestaţie la executare în termenul legal.