Efectele modificarii legii darii in plata asupra atitudinii BANCILOR
Legea nr. 77/2016 privind darea în plată, cunoscută la nivel cotidian drept “Legea dării în plată” a fost un instrument ce urmărea să ajute debitorii ajunși în imposibilitate de plată să scape de datoriile acumulate către instituțiile de credit.
Procedura de dare în plată presupune ca, prin intermediul unei notificări realizate prin avocat, notar sau executor, debitorul să ofere băncii un imobil ipotecat în vederea stingerii datoriei izovrâte din contractul de credit cu ipotecă imobiliară sau contractat în vederea achiziționării unui imobil.
Condițiile pentru admiterea dării în plată sunt descrise de către art. 4 din Legea nr. 77/2016, respectiv:
„Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
- a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
- b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
- c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
- d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
- e) este îndeplinită condiția privind impreviziunea.”
În urma notificării formulate de debitor, Banca poate fie să accepte procedura și să încheie un contract translativ de proprietate, prin care intră în proprietatea imobilului și îl remite pe debitor de datorie, fie să conteste îndeplinirea condițiilor (cu precădere lipsa impreviziunii), situație în care instanța de judecată se va pronunța asupra admisibilității procedurii de dare în plată.
Până la momentul modificărilor legistlative survenite prin Legea 52/2020 formularea unei Notificări privind darea în plată a unui imobil, în mod autoamt atrăgea și formularea unei contestații de către instituția bancară, acestea nefiind de acord cu remiterea de datorie în schimbul imobilului.
Explicația pentru o astfel de atitudine din partea instituțiilor bancare ține de obiectul acestora de activitate, respectiv operarea de instrumente financiare, în timp ce prin acceptarea procedurii de dare în plată acestea ar intra în posesia unor bunuri imobile pe care ulterior ar trebui să le valorifice, la prețuri variabile, asumându-și riscuri precum deteriorarea sau pierirea imobilului sau, în unele cazuri, imposibilitatea găsirii unui proprietar.
Prin modificarea Legii nr. 77/2016 cu ocazia intrării în vigoarea a legii 52/2020 a fost definită impreviziunea de către art. 5 alin (11) astfel „Reprezintă impreviziune:
- a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Națională a României la data transmiterii notificării de plată și cursul de schimb publicat de Banca Națională a României la data încheierii contractului de credit;
- b) pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.”
Această definiție legală a modificat optica băncilor asupra procedurii de dare în plată, tendința actuală fiind aceea ca Notificările formulate să fie cu atenție analizate, cu precădere cu privire la creditele luate in CHF!
