- în contextul pronunțării unei hotărâri prin care instanța stabilește autoritatea – părintească exclusiv unui părinte
Deseori, în practică, întâlnim următoarea situație de fapt: în urma pronunțării unei hotărâri definitive de divorț, minorul care a rezultat din căsătorie este atribuit unuia dintre părinți( care exercită autoritatea părintească în mod exclusiv), iar celălalt părinte nu dorește să atribuie copilul în îngrijirea părintelui cu drepturi depline asupra lui. Luând un caz aplicativ, tatăl refuză să lase copilul în grija mamei, cu toate că aceasta a obținut o hotărâre favorabilă ei, dorim să răspundem la întrebarea: Cum putem proceda în această situație ?
Articolul își propune să facă lumină în privința a trei situații:
- Există infracțiunea de Nerespectare a hotărârilor judecătorești, art. 287 alin. 1 lit. a) CP în situația mai sus prezentată ?
- Cum se conciliază aceasta cu infracțiunea de Lipsire de libertate în mod ilegal, art. 205 alin. 3 lit. b) ?
- Ce aspecte ne-ar putea interesa în cazul infracțiunii de Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, art. 379 CP ?
Menținem aceeași situație de fapt, T refuză să încredințeze minorul lui M, aceasta din urmă având o hotărâre judecătorească prin care se stabilește că autoritatea părintească se exercită exclusiv de către M. Lit. a) de la art. 287 vorbește despre: ”Nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistență față de organul de executare.” Din punct de vedere juridic, în situația în care un părinte refuză să se prezinte în față executorului pentru a încredința celuilalt părinte copilul minor, primul se încadrează pe acest text de lege și poate fi urmărit penal.
O altă situație des întâlnită în practică este cea în care T nu doar că refuză să încredințeze minorul lui M, dar și fuge cu acesta de acasă, pentru a fi convins, că minorul nu va fi în îngrijirea mamei. În acest caz, vom putea reține și infracțiunea de Lipsire de liberate, art. 205 alin. 3 lit. b) în concurs ideal cu art. 287 alin. 1 lit a).
Nu în ultimul rând, vrem să ne îndreptăm atenția către o situație sensibil asemănătoare cu cea în care s-ar putea reține infracțiunea de lipsire de liberate și anume, cea de la art. 379 alin. 1 care vorbește despre: ”Reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul”, adică infracțiunea de Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului.
Observăm că din punctul de vedere al formei de vinovăție, ambele infracțiuni sunt săvârșite cu intenție directă, făptuitorul dorind și urmărind să obțină rezultatul produs. Ceea ce diferențiaza infracțiunile este elementul material, adică modalitatea în care se săvârșește infracțiunea. În cazul infracțiunii de lipsire de liberate, vorbim de ”răpirea” minorului, pe când în cazul infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, textul de lege, face referire la ”reținerea” minorului.
Deși sensibil asemănători, cei doi termeni trebuie priviți raportat la perioada de timp. Când ne referim la răpire, atunci cititorul ar trebui să se gândească la o perioadă mai lungă în timp și la o acțiune care presupune deplasarea minorului, astfel încât el să nu fie încredințat părintelui îndreptățit să îl îngrijească. Când ne referim la ”reținere”, atunci vorbim de o perioadă mai scurtă de timp în care minorul nu este obligatoriu să fie deplasat, fără voința lui, într-un anumit loc.
Deși frumos și palpitant la o primă vedere, dreptului penal face parte din cateogria puținelor ramuri de drept care se bucură de multe nuanțe. Sperăm totuși, ca acest articol să vă răspundă la cât mai multe întrebări și totodată să aducă în atenția cititorului diverse situații practice din viața de zi cu zi.
