Noi reglementari privind confiscarea extinsa-proiect

Proiectul de act normativ transpune în legislaţia naţională art. 4 alin.(2), art.5, art.9 și art.11 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 27 din 29 aprilie 2014.

Proiectul cuprinde două mari categorii de modificări – o primă categorie vizează modificări aduse instituției confiscării extinse din Codul penal și a doua categorie vizează anumite modificări ale unor proceduri reglementate în Codul de procedură penală.

Din perspectiva modificărilor aduse Codului penal:

Se are în vedere, în primul rând, extinderea domeniului de aplicare a confiscării extinse, prin renunțarea la reglementarea care cuprinde o listă limitativă de infracțiuni pentru care aceasta putea fi aplicată.
Proiectul de act normativ propune modificarea cerinţelor necesare aplicării instituţiei confiscării extinse
Astfel, alineatele (1) și (2) al articolului 112 ind.1 din Codul penal se modifică şi vor avea următorul cuprins:

”(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea unei infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material și maximul pedepsei prevazute de lege pentru aceasta este 4 ani sau mai mare.

(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale și are în vedere bunurile dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei.”

Din perspectiva reglementărilor de drept procesual-penal cuprinse în Codul de procedură penală

Directiva 2014/42/UE impune Statelor Membre adoptarea de reguli noi în ceea ce privește confiscarea neurmată de condamnare și oferă în acest sens câteva exemple în care această confiscare ar interveni.

Astfel, cazurile în care directiva impune statelor reglementarea confiscării nebazate pe condamnare sunt numai acelea în care condamnarea nu ar fi posibilă în cadrul unei proceduri in absenția, cel puțin pentru situațiile în care inculpatul se află în imposibilitate de a se prezenta la judecată din cauza bolii ori când aceasta se sustrage de la judecată. Aceste cazuri și aceasta reglementare comunitară reprezintă, așa cum s-a mai menționat, norme minime, Statele Membre fiind libere să adopte, dacă doresc, norme mult mai generoase în măsura în care este atins scopul urmărit de actul comunitar.