Procedura adoptiei a fost modificata. Ce noutati importante trebuie sa stii?
Persoanele care vor să adopte copii trebuie să respecte noi prevederi legale începând cu data de astăzi, deoarece Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei a suferit modificări semnificative.
Înainte de toate trebuie spus că legislaţia distinge, în momentul de faţă, între adopţia internă (când adoptatorii şi adoptatul au reşedinţa obişnuită în România) şi cea internaţională (când adoptatorii şi adoptatul au reşedinţa obişnuită în state diferite), însă noi ne concentrăm, în articolul de faţă, doar pe prima. Astfel, potrivit actului normativ amintit, adoptarea unui copil se poate face doar cu îndeplinirea unor garanţii morale şi a unor condiţii materiale.
În acelaşi timp, legea prevede şi unele interdicţii. Astfel, n-au voie să adopte copii persoanele condamnate pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, pentru infracţiunea de pornografie infantilă sau pentru infracţiuni privind traficul de droguri/precursori. De asemenea, nu pot adopta persoana/familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care este decăzută din drepturile părinteşti şi nici persoanele care vor să adopte singure şi au soţi bolnavi psihic/cu handicap mintal.
Important de ştiut este că părinţii fireşti trebuie să îşi dea consimţământul pentru adopţie în faţa instanţei judecătoreşti, iar dacă minorul a împlinit vârsta de zece ani, este nevoie şi de consimţământul său. Totodată, adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie, de asemenea, să-şi dea consimţământul în faţa judecătorului.
Atenţie! Începând de astăzi, Legea adopţiei stabilește în mod expres că, în locul părinţilor fireşti, consimţământul la adopţie nu poate fi exprimat de către curator, mandatar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens. Totodată, dacă unul sau ambii părinţi nu pot fi găsiţi pentru exprimarea consimţământului, adopţia poate fi făcută doar în baza consimţământului celuilalt părinte, respectiv fără consimţământ.
Persoanele care vor să adopte trebuie să obţină un atestat
Două persoane pot să adopte împreună un copil doar dacă sunt soţ şi soţie, iar „adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale, precum şi condiţiile materiale necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului”, se arată în lege. Mai exact, îndeplinirea garanţiilor şi a condiţiilor şi existenţa abilităţilor parentale se dovedesc cu ajutorul unui atestat eliberat de autorităţi.