Ca expresie a prinicipiului disponibilității, reclamantul are dreptul de a renunța la cererea pe care a introdus-o, fără a fi obligat să justifice motivele care au stat la baza deciziei sale. Renunțarea la judecată este un act unilateral, specific reclamantului, prin care acesta își exprimă în mod vădit intenția de a nu mai continua procesul început. O atare manifestare de voință poate interveni atunci când reclamantul ajunge la o înțelegere cu partea adversă, înțelegere care nu se concretizează într-un contract de tranzacție sau atunci când nu dispune de toate probele necesare în vederea susținerii pretențiilor sale și riscă respingerea cererii ca nefondată printr-o hotărâre cu autoritate de lucru judecat.
Renunțarea la judecată nu afectează drepturile reclamantului, ceea ce înseamnă că acesta va putea introduce o nouă cerere de chemare în judecată pentru valorificarea aceluiași drept, având în vedere că hotărârea prin care s-a luat act de renunțare nu se bucură de autoritate de lucru judecat. Renunțarea la judecată poate fi făcută prin intermediul unei cereri sau verbal în ședința de judecată.
Valabilitatea renunțării reclamantului la judecată nu este condiționată de respectarea unui termen limită. O astfel de limitare nu și-ar avea rostul, având în vedere diversitatea situațiilor care pot apărea pe parcursul unui proces civil și care pot influența interesul reclamantului vizavi de cererea introdusă.
Mai multe informații în Dosarul nr. 32228/300/2016