Într-un litigiu privind darea în plată câștigat de curând ne-am lovit de o problemă interesantă de drept și soluția găsita de noi, și admisă de către instanță, oferă o nouă perspectivă asupra aplicării legii 52/2020 privind modificările aduse legii 77/2016 (legea dării în plată).
Situația de fapt
În dosarul menționat anterior notificarea privind stingerea datoriilor a fost efectuată în luna ianuarie 2020, înaintea intrării în vigoare a legi nr. 52/2020 (13.05.2020) și pe cale de consecință înaintea instituirii prezumțiilor privind intervenția impreviziunii ce operează în sarcina debitorului.
Ulterior, pe parcursul judecății in primă instanță legea dării în plată s-a modificat însă, cu toate acestea, instanța de fond nu a ținut cont de prezumțiile instituite de legiuitor, prezumții ce nu s-au invocat pe parcursul dosarului de fond.
După pronunțarea soluției pe fondul cauzei am fost contactați de client fiind întrebați dacă ar putea beneficia de noua lege a dării în plată și dacă sunt îndeplinite condițiile impreviziunii.
Problema de drept
S-a pus în dezbatare dacă legea nr. 52/2020 se aplică și proceselor în curs sau este aplicabilă legea în vigoare la momentul formulării notificării de către debitor.
Opinia băncii
Prezentând cu prioritate apărările băncii (succinte și cu caracter general), aceasta a apreciat faptul că în speță ar fi vorba de activitatea legii civile, sens în care este aplicabilă legea de la momentul în care a fost formulată notificarea și astfel, debitorul nu s-ar bucura de prezumțiile instituite de legea nr. 52/2020.
Argumentele privind aplicarea legii nr. 52/2020
Contrar opiniei Băncii, atât prin cererea de apel cât și prin concluziile scrise, apărările noastre au vizat aplicarea prezumțiilor absolute ce operează în favoarea debitorului, fiind structurate astfel:
„În primul rând, trebuie reținut faptul că necesitatea analizării impreviziunii de către instanța de judecată în procedura dării în plată, pentru prima dată a luat naștere în urma deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016.
Conform Deciziei anterior mențioante Curtea Constituțională “Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.”
Printr-o astfel de decizie, Curtea Constituțională crează oportunitatea unei practici neunitare, în sensul că deși instanțele de judecată au obligația să analizeze o nouă condiție, respectiv îmdeplinirea „impreviziunii” cu privire la contractul de credit, nu oferă nicio bază obiectivă la care instanțele de judecată ar urma să se raporteaze.
O astfel de decizie a condus la soluții ale instanțelor de judecată diametral opuse în cazuri identice, în funcție de modalitatea de interpretare a magistratului, aspect ce este de natură să încalce prevedrile art. 16 din Constituția României, deoarece persoane aflate în aceași situație procesuală sunt tratate în mod diferit, discriminatoriu, raportat la orientarea subiectivă a magistratului care îi judecă cauza.
Prin aceași decizie, menționată anterior, Curtea Constituțională indică faptul că legiuitorul poate stabili condițiile în care urmează să intervină impreviziunea, aspect ce s-a materializat prin demersul legistlativ început în anul 2018 și finalizat la data de 13.05.2020 prin adoptarea legii nr. 52/2020.
Prin legea anterior menționată, legiuitorul modifică prevederile legii 77/2016 privind Darea în plată, în vederea alinierii acesteia la dispozițiil Curții Constitutionale.
Astfel, un prim aspect este faptul că în cadrul art. 4 alin (1) se mențonează o nouă condiție, respectiv „este îndeplinită condiția privind impreviziunea”.
Mai departe legiuitorul înțelege să definească ce reprezintă impreviziune, respectiv „art. 4 alin. (11) Reprezintă impreviziune:
- a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Națională a României la data transmiterii notificării de plată și cursul de schimb publicat de Banca Națională a României la data încheierii contractului de credit;
- b) pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.”
De asemenea, prin legea 52/2020 raportat la dispozițiile art. 4 alin (13) se instituie o prezumție absolută în favoarea debitorului ce formulează notificarea, dar și în conformitate cu art. 4 alin (12) se prevede ca situația privind impreviziunea trebuie menținută pe o perioadă de 6 luni anterior notificării.
Din punct de vedere procesual apreciem că dispozițiile privind definirea impreviziunii sunt aplicabile inclusiv în cauzele pendiente, având în vedere o serie de argumente de natură juridica.
În primul rând, apreciem că prin definirea impreviziunii legiuitorul a dat eficienta dispozițiilor art. 9 din Codul civil oferind o interpretare legală noțiunii de impreviziune. Astfel, conform art. 9 alin. (1) din Codul civil „Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă și interpretarea ei oficială.”, astfel legiuitrul înțelegând să ofere reprere clare privind aprecierea intervenirii impreviziunii.
Desigur, cu excepția cazurilor de impreviziune menționate în dispozițiile legii 52/2020, instanța poate constata intervenția impreviziunii și în alte cazuri decât cele expres menționate de legea specială, raportat la dispozițiile Codului civil.
Instanța de apel în cauza expusă a împărtășit opinia noastră, admițând apelul și dispunând respingerea contestației băncii împotriva notificării de dare în plată ca fiind nefondată.
