fbpx

Blog

Plangere Contraventionala

Plangere contraventionala castigata de C.A. Dobrescu

Potrivit art. 31 din OG Nr.2/2001 coroborat cu art. 118 alin. (1) din OUG 195/2002  împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. Procesul verbal poate fi contestat atât sub aspectul temeiniciei, cât și sub aspectul legalității.

Astfel, într-o cauză recentă, Judecătoria Buftea a admis o plângere contravenţională și a dispus anularea procesului verbal de contravenţie şi exonerarea petentului de sancţiunile contravenţionale aplicate prin acesta pentru următoarele motive:

  1. procesul verbal contestat este nelegal întrucât nu cuprinde temeiul legal în care este prevăzută presupusa contravenție săvârșită. Ori, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
  1. Procesul verbal contestat este netemeinic întrucât nu este îndeplinită cerința tipicității faptei. Conform art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, constituie contravenție: ,,neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvai“. Așadar, legea sancționează numai neacordarea de prioritate pentru pietonii aflați pe același sens de deplasare cu autoturismul nu și pentru pietonii aflați pe celălalt sens, indiferent câte benzi pe sens există. Ori, în situația de față, pietonul cu privire la care se presupune că nu s-a acordat prioritate, se afla pe celălalt sens de mers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Call Now Button
Sidebar Scroll To Top